Fermierii loviți de secetă cer declararea stării de urgență și interzicerea exporturilor

Fermierii loviți de secetă cer declararea stării de urgență și interzicerea exporturilor
Publicat: 27/07/2012, 15:42
Actualizat: 29/03/2019, 09:25

Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), una dintre cele mai mari organizații de fermieri de pe plan local, afirmă că 80% din recolta de porumb riscă să fie compromisă, jumătate din producția de floarea-soarelui este sub semnul întrebării, iar recolta de grâu este la jumătate față de cea de anul trecut, însă pierderile au fost diminuate din creșterile de prețuri, informează Ziarul Financiar.

Din cauza acestei situații oficialul LAPAR a cerut Ministerului Agriculturii decretarea stării de urgență și oprirea exporturilor de cereale.

„Am cerut declararea stării de urgență din cauza secetei, iar domnul ministru ne-a trimis la dicționar. Ne-am uitat în dicționar și am văzut că se declară starea de urgență și din cauza calamităților naturale, printre care și seceta. Astfel, statul ar trebui să sisteze urgent exporturile, să gestioneze corect stocurile existente de cereale prin însilozarea lor în condiții de siguranță și să pună în funcțiune toate instalațiile de irigații”, a spus Laurențiu Baciu, președintele LAPAR. (Gabriel Razi , Liviu Iancu)

CITEȘTE ARTICOLUL INTEGRAL ÎN ZIARUL FINANCIAR

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×